Ceai, cu dragoste

Scumpa noastra prietena Ioana s-a indragostit de aranjamentul creat in ceainicul cu personalitate, atat de mult incat a invitat-o la introspectie. Sa vedem cum au inspirat-o ceainicul, umbreluta-capac, manusa nonsalanta din dantela, siragul de perle, pufisorii tremurand mai ceva ca aburii ceaiului, si evident trandafirii enrose.

Gandurile ei in cuvinte ingenios imbinate...

"Nu mai e, draga, ceaiul ce a fost odata! Manusile astea singura le-am crosetat, era mare cochetarie sa porti manusi la five o'clock pe vremea mea!" discutau doua bunicute care isi retraiau tineretea alaturi de nepoti in Cismigiu.

Ceea ce stim noi in plus este ca suntem de fapt cochete indiferent de generatie. Ca apreciem la fel de mult manusile bunicii. Si in zilele noastre cu atat mai mult cautam prilej sa iesim la un ceai, fara sa ne dam seama ca de fapt cautam un loc in care timpul sta in loc. Sa mergem undeva unde miroase a liniste si a pace, a flori si a fructe, betisoare parfumate, prieteni mai noi si mai vechi.

Ne dorim sa avem timp suficient cat sa nu ne grabim, sa discutam molcom despre ceva sau despre nimic, sa avem timp sa ploua si sa ne placa.

Putem purta deci manusi si perle, sau margele colorate, sau esarfe si volane, sau simple zambete largi si suflete frumoase si putem transforma o zi ca oricare alta intr-o zi  deosebita printr-un simplu "Da, hai sa mergem la un ceai".