2014-12-07

Arta dăruirii cadourilor de Crăciun

În ziua de astăzi, a oferi un cadou a devenit  de cele mai multe ori o practică lipsită de însemnătate. Cadourile sunt o expresie a obligațiilor, a datoriilor, un simplu obicei pe care îl facem cu regularitate la fiecare ocazie ce presupune un asemenea gest. Nu mai avem timp să concepem cadouri speciale care să reprezinte o proiecție a relației noastre cu persoana căreia urmează să îi oferim darul, care să se identifice cu pasiunile acesteia, sau care să producă pur și simplu plăcere și bucurie sinceră.
 
 
 
Puțini dintre noi își mai dedică timpul unei astfel de acțiuni. Trăim într-o societate care ne determină să fim mereu pe fugă, sub presiune și stres. Din aceste cauze, alegem să dăruim cadouri gata "proiectate" pe bandă rulantă de către marile companii, cadouri impersonale și inexpresive. Atât pentru sănătatea noastră psihică și în ideea de a deveni ușor mai spirituali și mult mai puțin superficiali, cât și pentru bucuria celor dragi, ar fi indicat să punem pauză din când în când acestui ritm alert de viață și să medităm puțin.
 

 
 
Acum mă gandesc la prietena mea, Ioana, cea care cu fiecare ocazie specială din viața mea, a avut grijă să îmi dăruiască ceva care să se identifice cu mine. Aceste daruri nu aveau o valoare materială prea mare, cât una sentimentală. De exemplu, în urmă cu două Crăciunuri, știind că sunt pasionată de stilul literar al scriitoarei Anais Nin, Ioana a căutat în toate librăriile și anticariatele cartea acesteia - "Henry & June". A găsit-o în final într-un anticariat de la Universitate. Prietena mea a dedicat mult timp prețios pentru a găsi cadoul ideal, iar în tot acest timp a avut în cap ideea de a-mi dărui ceva ce pentru mine ar fi fost nu numai relevant, ci și impresionant. Datorită acestora, darul primit a căpătat o însemnătate deosebită și a reprezentat unul dintre cele mai frumoase gesturi pe care le-a făcut cineva cu gandul la mine.
 
Prin acest exemplu doresc să demonstrez că a oferi un cadou frumos și pe măsură unei persoane dragi nu presupune în mod obligatoriu o investiție uriașă. Uneori este de ajuns să dedicăm puțin timp pentru a ne gândi la oameni și pasiunile, nevoile, dorințele sau plăcerile lor, iar dacă reușim să facem acest lucru, mai departe e floare la ureche. De multe ori putem să construim singuri daruri excepționale, prin desen, pictura, modelare, cioplire, prin a coase sau a decora un obiect. Sau prin muzică. Darurile cu adevarat valoroase sunt cele în care punem suflet și pasiune, asa că haideți să lăsăm pretextele de zi cu zi la o parte și să creăm o minunăție pentru cineva apropiat.

Sursa foto: Pinterest.com 
 
Articol scris de Oana Costinaș 

Niciun comentariu: