Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările

2012-07-15

Sunny Event

Aranjamentele florale au avut ca punct de plecare lumina, energia, vitalitatea, reprezentate de floarea-soarelui si de un mix de flori in culorile unui rasarit, special create pentru evenimentul de networking al investitorilor in energie solara.



Aranjamente florale EnRose pentru Sunny Event in tematica solara. Fiindca era un eveniment  organizat pe seara si pentru a sublinia ideea de lumina, acestea au fost realizate in jurul unui felinar.Sunt foarte potrivite atat pentru un eveniment in aer liber, cat si pentru unul indoor.













Pentru a ticlui povesti florale special pentru evenimentul tau sau al companiei, contacteaza-ne la telefon 0731.321.440 sau trimite un mail la office[@]enrose.ro

2011-03-24

CONDUR by alexandru – Lansare Colectie Primavara-Vara 2011

Ne bucuram sa fim alaturi prin decoratiunile noastre alaturi de CONDUR by Alexandru la evenimentul dedicat lansarii unei noi linii de pantofi si sandale pentru sezonul primavara-vara 2011. Locatia este una deosebita – Salonul Piano din CAROL PARC HOTEL, singurul hotel din Romania inclus pe The Gold List, topul mondial al celor mai bune hoteluri din lume, realizat de revista americana Conde Nast Traveler.



Prin aranjamentele florale Enrose raspandite intr-o mare de pantofi vrem sa va rasfatam simturile si sa purcedem impreuna in incursiunea cromatica si plina de mister, intr-un univers feminin, delicat si presarat de simboluri.

Va asteptam cu drag sa regasim alchimia perfecta intre starea de bine, frumusete, autenticitate si rafinament!


2008-08-06

Frumosul neinteles. Idealul neatins

(Pret 300 lei)

E acolo si il vezi. Stii ca nu ar trebui sa il privesti direct si ca iti poate face rau, dar e atat de frumos!

Apare maret si schimbator dar mereu acelasi.

Asemeni cunoasterii luciferice a lui Blaga, unele lucruri sunt mai frumoase neintelese.
Asemeni motivului omului devorat de propriul ideal al lui Doinas, unele idealuri sunt mai frumoase neatinse.

Nu conteaza compozitia chimica a Soarelui sau numarul de grade Farenheit de la suprafata sau din nucleu, sau miscarea de revolutie, cat timp privesti apusul. Maretia lui e tot ce conteaza in acel moment atat de scurt. Despre formule avem o viata intreaga sa vorbim.
Voi ce idealuri aveti?

2008-07-29

Lavande de Provence





Ploua. De ce ploua duminica dupa-amiaza cand ma gandeam sa ma plimb?

Imi rotesc privirea prin camera in speranta de a gasi ceva interesant care sa compenseze ploaia rautacioasa de afara. Poate o carte... poate un film... miroase a lavanda dinspre noptiera mea. Poate o plimbare prin Provence...

Inchid ochii si simt vantul umed si cald, soarele bland si iarba cosita intepandu-mi delicat picioarele desculte. As putea sa inot astazi sau sa urc pe munte si sa inot maine. Oricum si marea si muntele imi sunt aproape.

As putea sa lenevesc pe veranda conacului sa musc cu pofta dintr-o para dulce si nisipoasa, sau as putea sa ma plimb prin podgorii.

Aleg sa le fac pe toate deodata, aici e cald si bine, nu ploua si miroase a levantica.

2008-07-28

Zambeste catre soare








Stiu ca sunt frumoasa, desi nu mi-o spun prea multi. Am totusi o frumusete aparte, pe care toti o observa, dar nu o constientizeaza. Sunt gustoasa, hranitoare si utila.


Sunt atat de rusinoasa! Ii arat cel mai frumos zambet doar iubitului meu, Soarele. Dar am o nedreptate de remediat. Daca mie mi se spune dupa iubitul meu, floarea-soarelui, lui de ce nu i se spune, dupa mine, soarele-florii?

Si prezentul?





Pentru ca e vara, la ce se gandeste lumea? La ce isi va aminti la iarna. Asa sunt oamenii, uita sa traiasca prezentul.

Mergem la mare, si hai sa cautam scoici, sa luam ca amintire. Hai sa facem poze cu piatra aceea spectaculoasa, trebuie sa avem ce ne aminti. Astfel, vara traim in viitor, iarna in trecut.

O scoica poate trezi multe amintiri dar, in esenta, este doar o scoica.

Mai multe scoici insa, alaturi de melci, papura, un catarg, o scara ce urca pe catarg, un marinar si o barca pot reprezenta, desigur, o aminire frumoasa. Dar, mai important, ele pot crea o viziune a carei singura limita este imaginatia ta.

Iar cand CE-ul care provoaca aceste viziuni este in permanenta langa tine, in camera ta, pe biroul sau noptiera ta, cea mai mohorata zi are o portita spre una mai frumoasa.


De ce sa iti refuzi asta?

Curaj!



De ce se spune ca nu trebuie alaturate niciodata rosu si verde? Sau albastru si portocaliu? Din lipsa de curaj.

Intr-adevar, sunt culori complementare, dar secretul consta in faptul ca ele nu trebuie alaturate oricum. Incearca sa aduci in livingul tau pastelat sau complet alb pesonalitate si bun gust. Fa asta in culori care nu ar lasa pe nimeni indiferent. Cat timp exista masura in toate, frumosul nu intarzie sa apara.

Curaj!