2011-10-27

Inspiratie de toamna


Sexy Halloween

E drept ca exista multe persoane impotriva sarbatoririi Halloween-ului pe meleagurile romanesti, dar noi il consideram un motiv in plus de distractie si buna-dispozitie. Si mai ales ne face un chef de iscusit aranjamente florale si de decorat!

Pentru a condimenta putin sarbatoarea, putem sa-i dam o nota sexy. Una dintre cele mai bune idei pentru o astfel de petrecere sunt acesti dovleci dantelati si incorsetati. Mi-a placut mult contrastul portocaliu-negru.

Deja imi vin in minte si alte detalii care ar crea un decor tematic adecvat: siraguri dark glamour, pene fantezie, cupe si pocaluri in care se servesc vinuri licoroase si cocktail-uri flambate, hostess sexy-vrajitoare cu pelerine din dantela neagra, ceara lumanarilor scursa pe sfesnice grele cu patina... Acestea ar fi cateva dintre sugestiile mele, de aici va las imaginatia sa zburde...





Voi cum petreceti acest Halloween?

2011-10-22

Picnic in doi

 O idee inedita de a realiza sedinta foto de logodna la un picnic, cu o cerere in casatorie care apare natural, ca dintr-o joaca. Florile nu puteau sa lipseasca: daliile au fost preferatele Andrei.


"De-a nu fi soata decat celui care
Va sti sa-mi deie roua de mancare
Si-o sa ma-ndoape numai cu capsune
Si cu lalele fragede si bune..."







Si totul a fost pecetluit printr-un sarut!

2011-10-20

Unveiled 2011 - Meet the Makers Behind the Labels

Unveiled! Evenimentul ce reuneste creatiile tinerilor designeri romani, debuteaza toamna aceasta cu o noua editie, a patra organizata pana in prezent, iar noi suntem parteneri.

Din dorinta de a stimula gustul pentru frumos, "Din Casa" va fi decorat cu aranjamente florale special create de EnRose, potrivite si pentru casa ta! Vino sa ne vezi si sa-l alegi pe cel potrivit pentru tine!

Spatiul generos este complet alb, extrem de primitor si minimalist, numai bun pentru a fi inviorat de niste decoratiuni florale cu personalitate.





Mai multe detalii despre evenimentul ce va avea loc sambata si duminica, 29 si 30 octombrie, intre orele 12.00-20.00, la "Din Casa" (Str. Constantin Coanda, nr.18), in comunicatul oficial:


Unveiled, evenimentul ce reuneste, sub sloganul "Meet The Makers Behind The Labels", creatiile tinerilor designeri romani, debuteaza toamna aceasta cu o noua editie, a patra organizata, pana in prezent.

Sambata si duminica, 29 si 30 octombrie, intre orele 12.00-20.00, la "Din Casa" (Str. Constantin Coanda, nr.18), sunteti invitati sa intrati in contact cu propunerile vestimentare ale unor designeri aflati la primul lor contact cu publicul interesat de moda actuala.

Unul dintre scopurile declarate ale evenimentului consta in crearea unei interfete intre designeri, stilisti si clienti deopotriva. Acesta este si motivul pentru care sambata seara (29 octombrie), cu incepere de la ora 20:00, va avea loc Absolut Designers Night Out, un cocktail party care se bucura de sustinerea revistei The ONE.

Astfel, ii veti putea cunoaste pe designerii participanti, intr-un cadru informal, descoperindu-le altfel atat ratiunile care stau la baza universului lor estetic, cat si modul de raportare la provocarile modei, intr-un context bine determinat.

Printre designerii vestimentari prezenti la editia a patra Unveiled se numara: Irina Irimia, Ioana Ciolacu Miron; T.A.R.E - by Teodora Visinescu, Astrid Tarlea, Ramona Rusu si Elke Szilier; Emilia Tudoran; Iulia Ghenea, Anca Miron; La Chatterie; Diana Caciula; Roxana Costea; Florentina Giol; Rue des Trucs

Alaturi de vestimentatie, evenimentul propune si o zona dedicata pantofilor de designer: Heritage Shoes by Andreea Chirita. Iar din dorinta de a stimula gustul pentru frumos, "Din Casa" va fi decorat cu aranjamente florale special create de EnRose.

2011-10-17

Targ de toamna cu dichis

Uite ca a venit si toamna, iar Targul de toamna boieresc a fost un prilej bun de a-i celebra roadele.

EnRose a participat cu aranjamente florale cu aer nostalgic de toamna, unele in reinterpretari ale motivelor traditionale romanesti, unele cu tenta voit rustica in panere, cufere si cosulete impletite. Ne-am gandit la niste armonii florale cu parfum de amintiri din care reiese ancestralul romanesc, ca o reiterare a valorilor traditionale. Ni s-a alaturat si o colaboratoare de-a noastra de la CadoulTraditional.ro, doamna Oana Cojocaru, care a venit cu suveniruri autentice romanesti, ii si brauri brodate manual, arta lemnului, icoane pictate, totul pentru a crea o unitate in mesajul pe care am vrut sa il transmitem. Toate pot constitui cadouri cu suflet si cu semnificatii pentru cei dragi, legate cu panglica tricolor, mai ales daca printre acestia se gasesc si oameni de alte nationalitati. Spatiul a fost unul prielnic, fiind vorba de Muzeul Taranului Roman.

Prin invitatia la acest targ am vrut sa propunem un mod foarte placut de petrecere a sfarsitul de saptamana si un mod de imbogatire culturala. Cei prezenti puteau chiar sa dea o fuga si la reimproaspatatul Muzeu Antipa, sau la Muzeul Satului mai la vale!

Au scris despre eveniment:
Cei care au scris "au batut saua" pe partea gastronomica, deloc de neglijat de altfel, poate si prin profilul site-urilor indreptate in aceasta directie culinara. Erau chiar multe delicatese pe acolo, am incercat cateva specialitati...raiul meu! Regina trufa era prezenta si trona peste preparatele din "aurul negru". Papilele mele gustative se bucura de fiecare data de intalnirea cu dulceturile fine in combinatii naucitoare de la Yveline, si ei prezenti la acest targ. Am ramas impresionata si de o piftie de curcan, cu oua de prepelita si bine condimentata si aromata. Atmosfera ma ducea cu gandul la targurile franceze locale, asa cum sunt descrise cu savoare de scriitorul Peter Mayle in aventurile lui prin Provence. Francezii sunt recunoscuti ca fiind obsedati de mancare si ca reusesc sa faca din fiecare pranz o mica sarbatoare. Nici romanii gurmanzi nu sunt departe.

Chiar imi era dor sa particip la un targ. Se creaza o energia specifica, intre expozanti si vizitatori, intre noi si alti producatori. E un prilej bun de noi oportunitati, obtii un feedback al produselor tale, vezi care merg si care nu (testezi piata pe un esantion de oameni targetati) si, totodata, studezi competitia. Unii participanti se pregatesc mai mult, altii mai putin. Unii se dovedesc a fi foarte prietenosi si saritori. Unii au abilitatile de comunicare si vanzare dezvoltate, au simtul umorului. E o experienta din care avem cu totii de invatat!



2011-10-13

Targ de toamna boieresc



Locul de desfasurare: unde altundeva decat la cativa pasi de Piata Victoriei, in ambianta Muzeului National al Taranului Roman ( Kiseleff 3 ).


Perioada: 14 – 16 octombrie

Participanti: asa cum ii sta bine oricarui targ, fi-vor cei mai alesi mesteri populari, dar si alese lucraturi de mana pentru cochetele domnite.

Cei mici – si nu numai – se vor putea dedulci cu serbeturi si dulceturi fine, turta dulce, ciocolata. Asta daca se vor putea rupe de langa jocuri si jucarii, sau de langa marionetele de pe scena.
Cand nu va fi teatru pentru cei mici, va fi café-concert sau cantece de odinioara.
Pentru doamne flori, iar pentru domni, daca nu vor dori mezelicuri fine, vor putea adasta la un pahar de vorba ori la o pipa (sau poate narghilea, dupa plaisir) si o Marghilomana.

Ateliere handmade, monograme pe batiste, antique, cafea veritabila si braga,  aranjamente florale cu aer nostalgic de toamna, lucruri fine si pline de dichis.

Camara boiereasca se va umple cu zacusti, dulceturi, muraturi , beuturi fine, gutui parfumate si cate si mai cate … asa, pentru obrazul cel fin si pentru iarna cea care va sa vina.

Va fi si mustarie moncher, cu pastrama si must, parol!

Sursa: http://www.decosieco.ro/un-proiect-altfel/editia-a-iii-a-targul-de-toamna-cu-dichis